Locul culturii într-o societate dominată de criză

Ar trebui să lăsăm romantismul la o parte și să nu mai vedem cultura doar ca pe o necesitate pentru suflet, ci și ca pe o platformă, un instrument extraordinar de monetizare. Asta, în condițiile în care se creează cerere. Trebuie creată o cerere pentru cultură, ca să fie consumată ca orice mâncare, fie pentru suflet sau pentru stomac, și după ce ai creat această cerere, ea să fie monetizată. Nu cred în cultură fără bani.

Educarea mai degrabă decât crearea cererii de cultură

Piața există cu sau fără noi, dar trebuie educată ca să înțeleagă importanța consumării culturii. Atât pentru educație propriu-zisă, cât și pentru diversificarea existenței. E una omul să fie educat că asta este important, și alta să spui că e cool, e fain, îți face viața mai interesantă. De aceea, trebuie să ne ajustăm la societatea existentă.

Cum facem să educăm publicul care nu are resurse financiare pentru a se ridica deasupra necesităților de bază?

Atunci când văd cât de mare este criza în societate, mulți s-ar întreba: „La ce ne mai trebuie aceste festivaluri?” Or, oamenii trebuie să înțeleagă că consumul culturii generează un proces de schimb economic, de creștere economică și niște fluxuri financiare. Banii se iau de la sponsori, se investesc în organizarea de proiecte, proiectele implică artiști și alți parteneri, care, la rândul lor, beneficiază de aceste resurse, de promovarea pe care o primesc și obțin feed-back-ul necesar ca să reinvestească în cultură. Deci, este o relație interdependentă.

Iar cultura ar trebui să fie o afacere, nu în ultimul rând. Aceasta nu înseamnă că trebuie să transformăm cultura în afacere, însă ea trebuie să-și aibă baza sa economică pentru a se justifica, inclusiv în momente de criză. Adică noi, acuma, ar trebui să ne gândim: ce facem cu artiștii, îi lăsăm să moară definitiv de foame, sau continuăm să-i susținem chiar și atunci când oamenii nu prea au bani pentru ei?

Redistribuirea finanțelor: de la provocare la oportunitate

De regulă, banii care vin în cultură ne-am obișnuit să-i luăm din marketing, adică bugetele preconizate pentru marketingul companiilor se duc pentru evenimente, inclusiv proiecte culturale. Or, domeniul marketingului e primul și cel mai afectat de criza economică. Dar cred că și acele puține (și reduse) bugete trebuie direcționate spre cultură.

De fapt, am crezut dintotdeauna că, deși cultura poate fi o afacere, nu putem să vorbim de o afacere super profitabilă. De aceea, cultura din toate timpurile a avut nevoie de o susținere din partea statului -- și cu fenomenul acesta mă ciocnesc acum în țara în care trăiesc. Oricât de prosperă ar fi societatea canadiană, tot ce înseamnă proiecte culturale sunt subvenționate din bugete publice, garantate de stat, care asigură continuitatea evenimentelor.

În lipsa acestor fonduri, cum se întâmplă totuși că organizezi festivaluri aici, în Moldova?

Răspunsul este crisis management. Ne ajustăm la condițiile care se creează -- nu renunțăm, nu închidem prăvălia, nu lăsăm mâinile în jos și spunem „pas”. Noi spunem așa: anul trecut am închiriat corturi, iar anul acesta nu avem banii aceștia? Nu mai închiriem corturi! Simplificăm procesele, simplificăm investițiile în decor, dar continuăm să organizăm aceste lucruri. Da, ele vor fi un pic mai primitive, mai simpliste, dar vom apela la multă forță voluntară, dând posibilitate unei generații să acumuleze expertiză indiferent că e criză sau nu. Pentru că ei cu expertiza aceasta pot merge mai departe să-și găsească un job sau să o ofere altor companii în calitate de voluntariat.

Chiar și pe timp de criză companiile au nevoie de vizibilitate și chiar dacă nu au un buget de marketing, ele au produsele sau serviciile lor. De exemplu, luați compania Panilino. Ei produc plăcinte, iar eu am nevoie să-mi hrănesc voluntarii. Decât să-mi cheltuiesc micile resurse financiare pe produse alimentare, mai bine fac un parteneriat cu Panilino, care îmi hrănește voluntarii. Astfel, economisesc niște resurse și îmi asigur munca echipei. Sau, de exemplu, apa Om. Suntem parteneri și le cer ca o parte din contract să fie o cantitate anumită de apă oferită voluntarilor.

În același timp, cred că unul din cele mai mari riscuri de care m-am ciocnit în ultimii doi ani a fost neprofesionalismul și iresponsabilitatea companiilor în materie de semnare de contracte și angajamentele pe care nu și le onorează.

Puterea contractelor în Moldova este la nivel de „Și ce dacă am prevăzut niște clauze de penalizare? Cine dintre noi o să vrea să umble prin judecăți, să-și piardă timpul și resursele pentru asta?

Am avut acum [în mai s-a desfășurat ediția a 3-a a festivalului de deserturi Mai Dulce] situația în care am ajuns cu contractul la departamentul juridic al companiei și în care era negociat absolut tot. Se cereau nu bani, ci produse alimentare pentru voluntari în baza unei anumite sume (care în timpul negocierilor a fost redusă de 2 ori, și noi am acceptat), pentru ca în ultima zi ei să nu răspundă la telefoane și să ne răspundă printr-un simplu mesaj pe email: „Ne pare rău, dar nu mai putem să vă susținem”.

Cred că este un risc, pentru că începi să mizezi pe ei și nu mai cauți alți parteneri, iar dacă îți trag țeapa pe ultima sută de metri, nu știi ce să faci și cum să acoperi. Dar eu nu mă panichez, de fiecare dată îmi zic că poate fi și mai rău, e bine cum este și o să ne descurcăm.

În ultimul caz m-am reorientat rapid, mi-am amintit că o companie cândva, demult, m-a contactat pe email și m-a întrebat dacă putem să avem un parteneriat. I-am contactat și le-am zis, „acum e momentul”.

Cea mai mare problemă pe timp de criză economică este că avem două baricade: pe o baricadă sunt cei care vând produse și servicii, și pe cealaltă sunt consumatorii.

Este foarte important ca ambele baricade să se solidarizeze în aceste momente, nu să rămână pe poziția de a cere în continuare același preț de chirie, iar omul să-și epuizeze resursele sale ca să umple buzunarul respectivului. Pe când abordarea ar trebui să fie următoarea: să-i ceară un anumit procent din activitate pentru chirie, astfel reușind ambii să supraviețuiască.

Trebuie să găsim modalități nonconformiste de comunicare, care ar trebui să fie Instagram-ul, Facebook-ul, video-uri scurte, transmisiunile live -- adică să-l surprindem pe om ducându-l prin intermediul unei transmisiuni live pe care s-o urmărească pe Facebook, direct la eveniment. Și în care să-i spui: „Salut! Ne aflăm acolo și acolo, astăzi are loc inaugurarea expoziției pictorului cutare. Poate că n-ai timp să-ți lași biroul sau copiii, așa că hai să-ți arăt ce este pe aici.” Și mergi să le arăți tablourile, eventual cu un expert care să le prezinte și să spună de ce acest tablou costă 2000 euro și unde a ajuns, în ce țară îndepărtată. În felul acesta, îl captivezi pe om. 

Pentru început, ar trebui să integrăm noile formate așa ca să nu renunțăm la presa clasică și să începem să folosim noile instrumente, cum ar fi aplicațiile pentru telefon. Astăzi, absolut toată presa occidentală are aplicații pentru telefoane mobile de pe care să poți consulta rapid, ușor conținutul, fără să trebuiască să intri de pe telefon pe site pentru a afla ceva. Ai contactat aplicația, care ți-a dat informația rapid și ajustată la ecranul telefonului, și așa mai departe.

Ar mai trebui să apelăm, după cum am zis mai devreme, la Facebook sau Twitter. Eu sunt abonată pe Twitter, de exemplu, la tot felul de canale a publicațiilor de tipul Huffington Post sau Buzzfeed; drept care primesc zilnic, la ore exacte, anunțul că Huffington Post a intrat live de la cutare eveniment sau activitate și îmi povestește care sunt ultimele tendințe în materie de costum de baie sau cum arată vedetele pe covorul roșu.

Cum angajăm susținerea autorităților?

Într-o țară care se confruntă cu o criză economică, politică și socială atât de profundă, comunitatea trebuie să-și asume aceste lucruri. Datorită rețelelor de socializare, cultura a început să penetreze mult mai ușor societatea. Mă refer la faptul că nu mai trebuie să aștepți apariția unui ziar o dată pe săptămână ca să afli ce s-a mai întâmplat în domeniul culturii: azi, există sute de comunități pe FB, la care abonându-te, afli tot ce se întâmplă în sculptură, în artă murală, în proiecte culturale.

Așadar, cred că în prezent cultura o duce mult mai bine decât pe vremuri; noi trebuie doar să găsim acele instrumente prin care să o comunicăm și să o reinventăm, pentru că cultura are nevoie de reinventare.