Pentru a nu crea un document care în curând va fi depășit, strategia trebuie să treacă prin procese de monitorizare și actualizare regulată, care implică din nou părțile interesate relevante.

Activităţile pe termen scurt trebuie actualizate o dată pe an, cu un plan de acțiuni reînnoit, iar scopurile și obiectivele pe termen lung trebuie actualizate la fiecare 2-3 ani.

În cazul politicii culturale naționale, este important ca strategia să nu fie privită doar ca un document al ministerului Culturii. Aceasta trebuie să reprezinte un acord comun al guvernului sau parlamentului, care reunește activități relevante ale tuturor ministerelor și instituțiilor publice de resort, inclusiv ministerul Educaţiei, Turismului, Afacerilor Regionale, Afacerilor Externe și altele.

Calea către impact începe cu priorități clare, obiective SMART (adică specifice, măsurabile, realiste, relevante, oportune) și un plan de acțiuni în care sunt prevăzute resursele.

Cum vă daţi seama dacă ați obținut rezultate? Dacă obiectivele dvs. sunt mai degrabă activități de rutină (planificare, dezvoltare, schimbare), atunci nu veți putea niciodată să măsurați în mod clar impactul. Obiectivele ar trebui formulate ca rezultate și însoțite de indicatori. În cazul unui muzeu, scopul ar putea fi creșterea vizibilității muzeului și atragerea publicului, iar acestea ar putea fi măsurate prin numărul de vizitatori, numărul de expoziții și programe, venitul obținut din vânzarea biletelor. Scopul pentru următorii 4 ani ar putea fi 100.000 de vizitatori și o creștere cu 25% a venitului obținut din bilete, comparativ cu situația de azi. În cazul unui guvern, scopul ar putea fi disponibilitatea și accesibilitatea pentru publicul larg a patrimoniului cultural, prin intermediul digitalizării, iar indicatorul ar putea fi procentajul obiectelor de patrimoniu cultural din muzee care sunt digitalizate. În ambele exemple obiectivele sunt clare, iar cu ajutorul indicatorilor se pot evalua rezultatele la finalul perioadei strategiei.

Ideal ar fi ca raportarea să aibă loc în mod public și regulat. De exemplu, Guvernul Estoniei solicită în fiecare an tuturor ministerelor un rezumat al implementării politicii culturale, iar Ministrul Culturii ține anual în fața Parlamentului un discurs privind situația politicii culturale. Rezultatele sunt discutate în presă și la televiziune, iar cetățenii pot dezbate și propune în mod activ modificări și completări la prioritățile pentru anul următor. Această abordare contribuie la menţinerea politicii culturale în centrul atenţiei și face ca Guvernul să aibă responsabilitate pentru obținerea rezultatelor.